Android @GoogleHTCWhat's New

Se pare ca HTC pregateste doua noi smartphone-uri din seria Desire 10

Daca speculatiile care au aparut de curand sunt reale, atunci HTC pregateste doua noi smartphone-uri din seria Desire 10. Modelele HTC Desire 10 Lifestyle si Pro par a fi programate pentru aceasta toamna si par a fi destul de asemanatoare in design cu Nexus Sailfish, care a fost depistat de curand in imagini spion. Imaginile si detaliile vin de pe contul de Twitter al lui Evan Blass, care a prezentat in trecut multe imagini cu terminale HTC, inainte de a fi anuntate oficial.

HTC Desire 10 Lifestyle este echipat cu un ecran HD de 5,5″, un procesor Snapdragon cu CPU quad-core, 2 GB memorie RAM si 16 GB stocare in varianta de baza, sau 3 GB RAM si 32 GB stocare in versiunea mai scumpa. Camera principala de 13 megapixeli este accesorizata cu un fascicul laser pentru focalizare, in timp ce camera frontala dispune de un senzor de 5 megapixeli. Modelul HTC Lifestyle va fi dotat cu boxe Boomsound, cat si cu un DAC Hi-Fi, care va asigura redarea sunetului pe 24 de biti. Detaliile precum rama telefonului, antenele si lentila camerei foto sunt vopsite in auriu.

htc-desire-10-white

Cu toate ca nu avem detalii la fel de complete despre modelul Pro, acesta pare o versiune superioara a lui Lifestyle. Acesta va fi o versiune mai puternica, dar nu este clar daca va folosi hardware din gama high-end, precum flagship-ul HTC 10. Luand in considerare forma telefonului si pozitionarea elementelor de pe spatele acestuia (camera foto si senzorul de amprenta), HTC Desire 10 Pro ar putea fi platforma care sta la baza designului noului Nexus Sailfish. Se pare ca dispozitivul realizat pentru Google va avea un panou de sticla pe partea din spate si va renunta la butoanele capacitive de sub display.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button