Android @GoogleAndroid AppsMobile Apps

Cum putem preveni actualizarea automata a aplicatiilor in Android

Una dintre optiunile oferite de Google Play utilizatorilor Android este actualizarea automata a aplicatiilor instalate din respectivul store. Aceasta optiune scuteste utilizatorii de verificarea periodica a magazinului pentru a instala manual posibile update-uri pentru aplicatiile folosite in mod frecvent. Insa, in timp ce sunt destui utilizatori care considera aceasta optiune ca fiind una necesara, sunt si utilizatori care doresc sa aiba control asupra acestor update-uri, in primul rand pentru ca update-urile respective pot in anumite situatii sa consume banda (date mobile) care acestia nu doresc sa fie consumata sau pentru simplul fapt ca nu doresc ca anumite aplicatii sa fie actualizate din diverse motive (au existat cazuri in care o versiune actualizata scotea anumite feature-uri dintr-o aplicatie, si cel mai probabil nu se doreste renuntarea la respectivele feature-uri). De asemenea, sunt si situatii in care update-urile de aplicatii vin la pachet cu schimbari in permisiuni, iar utilizatorii doresc sa aiba control (si pe buna dreptate) asupra permisiunilor acordate aplicatiilor instalate pe dispozitiv (de exemplu, un update poate contine si permisiunea de a trimite SMS-uri sau de a efectua schimbari de setari in sistem).

In cazul in care aveti activata pe dispozitivul dvs cu Android optiunea de actualizare automata a aplicatiilor instalate din Play Store si doriti sa dezactivati aceasta optiune, urmati instructiunile de mai jos.

android-auto-update-apps

  • deschideti aplicatia Google Play Store
  • deschideti pagina principala a magazinului, apoi dati tap pe iconita de meniu (cele trei linii orizontale) afisata in contul stanga-sus a aplicatiei (inainte de Apps)
  • din meniul afisat, selectati Settings, apoi dati tap pe Auto-update apps
  • din optiunile afisate, selectati Do not auto-update apps (sau daca singura dvs grija este consumul de date mobile, selectati Auto-update apps over WiFi only)

Aceste modificari in setarile Play Store vor bloca actualizarea automata a aplicatiilor in Android (sau vor restrictiona actualizarea acestora doar cand dispozitivul este conectat la o retea wireless).

In cazul in care doriti sa dezactivati actualizarea automata doar pentru anumite aplicatii, vizitati paginile aplicatiilor respective in Play Store, dati tap pe iconita de meniu (trei puncte verticale) din coltul dreapta-sus si debifati optiunea Auto-update.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button