Android @GoogleAndroid AppsBlackBerryMobile AppsWhat's New

BlackBerry va lansa DTEK60, un smartphone cu sistem de operare Android

Acum doua luni, BlackBerry a anuntat un nou terminal cu sistem de operare Android, realizat in parteneriat cu TCL Communications, bazat pe hardware-ul modelului Alcatel Idol 4S. Din greseala, compania pare sa fi publicat detalii aproape complete despre urmatorul model pe care il va lansa, care in comparatie cu modelul mid-range deja dezvaluit, va fi orientat catre utilizatorii de smartphone-uri high-end. Noul BlackBerry a fost specificat in documentele publicate pe site-ul companiei sub numele DTEK60, sugerand continuarea suportului pentru software de securitate de top. Acest model ar putea fi zvonitul dispozitiv cu numele de cod “Argon”, care a fost zvonit in urma cu cateva luni, alaturi de Neon si Mercury. Neon s-a lansat sub numele DTEK50, deci probabil ca vom mai primi cel putin un terminal din aceasta gama.

blackberry-dtek60-news

DTEK60 va fi un smartphone de top, cu ecran care va masura 5,5″ in diagonala si care va fi bazat pe un panou QHD (2560 x 1440 pixeli). La baza telefonului vor sta un chipset Snapdragon 820, 4 GB memorie RAM si 32 GB spatiu de stocare, caracteristici obisnuite pentru flagship-urile altor companii care sunt deja disponibile pe piata. Telefonul va fi accesorizat cu un sensor de amprenta, un port USB Type-C si camere foto de 21, respectiv 8 megapixeli. Este interesanta listarea unui asa numit “convenience key”, care ar putea sugera ca telefonul va incorpora un buton dedicat pentru activarea modului silentios, asemeni tuturor modelelor iPhone sau noului OnePlus 3.

Este posibil ca DTEK60 sa fie un model bazat pe un model Alcatel Idol, fiind realizat alaturi de TCL, iar imagini cu un smartphone al companiei chinezesti care seamana cu descrierile telefonului de la Blackberry exista deja online, datorita comisiei TENAA din China.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button