iOS @AppleWhat's New

Apple a brevetat un buton multifunctional “Home”, asemanator unui joystick

Desi compania Apple nu este un nume care sa ne duca cu gandul la jocuri video, iata ca, surprinzator, a castigat teren in acest spatiu dupa ce au fost lansate dispozitivele cu iOS. Compania pare sa caute si alte metode pentru perfectionarea produselor proprii la acest capitol, mai ales ca exista un ecosistem destul de puternic pentru dezvoltatorii de jocuri si destule accesorii MFi.

Descoperit printre brevetele inregistrate de companie, butonul “Home” este un buton multifunctional si deosebit de inteligent. Vorbim aici despre faptul ca acesta poate functiona in doua moduri diferite. Primul este modul standard, care este prezent pe toata gama dispozitivelor cu iOS si care functioneaza in modul bine cunoscut. Surpriza vine din partea celui de al doilea mod care transforma butonul intr-un stick analogic numai bun pentru folosit in jocuri video. Documentul atasat brevetului specifica faptul ca butonul multifunctional poate actiona pe trei axe. Si vorbim despre controlul pe axele X si Y atunci cand este utilizat modul “stick” si axa Z, atunci cand se intoarce la forma initiala.

joystick-640

Sistemul mecanic care face posibila transformarea butonului are la baza un arc metalic, dar care in teorie nu este foarte rezistent la utilizari repetate. Acest brevet nu sugereaza simplitatea si minimalismul cu care ne-a obisnuit Apple pana acum pentru ca intr-o era in care dispozitivele au din ce in ce mai putine butoane fizice, iar interactiunea se produce exclusiv pe suprafata tactila, integrarea unui buton fizic care include o componenta mecanica este impotriva directiei in care se indreapta industria actuala.

Daca studiem desenul, ne vom da seama clar ca Apple nu va introduce acest buton in generatiile urmatoare de iPhone-uri si iPad-uri. Se pare totusi ca, desi a fost descoperit recent, acest brevet are origini mult mai vechi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button