Google renunta la rolul butonului de meniu al telefoanelor in aplicatiile Android
E deja oficial! Google a anuntat intr-un articol de pe blogul Android Developers ca aplicatiile pentru Android nu vor mai depinde pentru meniu de butonul Menu al smartphone-urilor.
Cum majoritatea telefoanelor Android din viitoarea generatie nu vor mai avea un buton de meniu, hotararea Google de a inlocui acest buton cu Actions bar si Action overflow vine exact la timp. Totodata, Google a recomandat developerilor de aplicatii Android sa nu foloseasca butoane on-screen de meniu si sa lase bara de actiuni sa ofere utilizatorilor experienta noii interfete.
Articolul de pe Android Developers le explica celor care vor sa creeze aplicatii care sunt pasii pe care trebuie sa ii urmeze pentru a folosi bara de actiuni in respectivele aplicatii si sa mentina in acelasi timp compatibilitatea cu vechile versiuni de Android. Bara de actiuni din aplicatii ar trebui sa includa toate functiile importante pe care utilizatorii au nevoie sa le acceseze, iar daca aceasta nu va fi suficienta pentru respectivele functii, atunci pot folosi optiunea Action overflow.